Directia de evidenta a persoanelor Craiova

Recunoașterea copilului de catre tată

pcdata

Recunoașterea copilului de către tată

Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.

După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.

Recunoaşterea poate fi făcută :

  • prin declaraţie la serviciul public comunitar local de evidenţă a Persoanelor
  • prin înscris autentic sau prin testament.

Tatăl minor care a împlinit vârsta de 14 ani îl poate recunoaște singur pe copilul său dacă face dovada discernământului la momentul recunoașterii, prin efectuarea expertizei psihiatrice .

  • La înregistrarea nașterii copilului născut în afara căsătoriei , dacă tatăl dorește sa recunoască copilul, este necesară declarația de recunoaștere dată de către tată în fața ofițerului de stare civilă, din care să rezulte și numele de familie pe care îl dobândește copilul, la care se anexează consimțământul mamei cu privire la numele de familie

În ceea ce privește copilul născut în afara căsătoriei, art. 450 din Codul Civil stabilește că :

  • Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost mai întâi stabilită .
  • În cazul în care filiația a fost stabilită ulterior și față de celalalt părinte , copilul, prin acordul părinților ,poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele reunite ale acestora . Noul nume de familie al copilului se declară de către ambii părinți , împreună , la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată nașterea .
Sari la conținut