NU SE PERCEPE TAXA DE URGENȚĂ PENTRU ELIBERAREA ACTELOR DE IDENTITATE
Pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, opţional, se poate elibera carte electronică de identitate la solicitarea:
– ambilor părinţi,
– a reprezentatului legal,
– a părintelui supravieţuitor,
– a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă,
– a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau,
– în temeiul unei ordonanţe preşedinţiale care trebuie să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti are dreptul de a solicita eliberarea cărţii electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani sau de a-şi exprima acordul în acest sens.
– a persoanei desemnate din cadrul serviciului social public sau al unui furnizor privat acreditat, destinat protecţiei speciale a copilului, separat temporar sau definitiv de părinţi, unde se află minorul,
– a persoanei căreia i-a fost dat în plasament copilul.
În situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, cartea electronică de identitate se eliberează în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă.
Cererea pentru eliberarea actului de identitate trebuie să fie semnată de către ambii părinţi sau, după caz, de către persoanele prevăzute mai sus şi însoţită de documentele prevăzute de lege;
În situaţia în care minorul este însoţit numai de unul dintre părinţi, se prezintă şi declaraţia celuilalt părinte, din care să rezulte că este de acord cu eliberarea actului de identitate, autentificată la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află, la notarul public din ţară ori la autorităţile străine competente. În acest ultim caz, declaraţia va fi prezentată tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare.
DOCUMENTE NECESARE:
-
- certificatul de naştere (original);
- actul de identitate (original) al părinţilor sau al reprezentantului legal, document cu care se realizează și dovada adresei de domiciliu;
- certificatul de căsătorie al părinţilor (original) ori certificatul de divorţ însoţit de acordul parental/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă, după caz, în situaţia în care părinţii sunt divorţaţi;
- dovada achitării contravalorii actului de identitate.
Pentru minorul însoţit numai de unul dintre părinţi, se prezintă declaraţia celuilalt părinte(prin care este de acord cu eliberarea actului de identitate), autentificată la misiunea diplomatică a României din statul în care acesta se află, la notarul public din ţară ori la autorităţile străine competente(tradusă şi legalizată potrivit normelor legale în vigoare).
Observații:
- Imaginile impresiunilor papilare nu se preiau pentru minorii cu vârsta de la 0 până la 12 ani;
- Începând cu vârsta de 12 ani, CEI se eliberează cu imaginile impresiunilor papilare;
- CEI se înmânează unuia dintre părinți/persoanei menționate la art. 121 din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Minorilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani, nu li se eliberează carte de identitate simplă.


