Recunoaşterea făcută ulterior înregistrării nașterii de către tatăl copilului născut în afara căsătoriei se face după cum urmează:
a) prin declaraţia scrisă, dată in faţa ofiţerului de stare civilă;
b) prin înscris autentic, în faţa notarului public sau a instanţei judecătoreşti;
c) prin testament.
Declaraţia de recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei se poate face în faţa ofiţerului de stare civilă de la oricare S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primărie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale unde aceste servicii nu sunt constituite.
Declaraţia de recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei dată în faţa notarului public se poate depune şi soluţiona la oricare S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primărie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale unde aceste servicii nu sunt constituite; declaraţia se poate depune personal sau prin împuternicit cu procură specială.
În cazul recunoaşterii prin testament, persoana interesată depune la oricare S.P.C.L.E.P. sau, după caz, primărie din cadrul unităţii administrativ-teritoriale unde aceste servicii nu sunt constituite o copie legalizată, în extras, a testamentului, cuprinzând textul prin care se face recunoaşterea în vederea soluţionării acesteia.
Menţiunea de recunoaştere se înscrie şi din oficiu, în baza comunicării biroului notarial care a efectuat autentificarea declaraţiei sau a testamentului.
Mama va fi informată de către ofițerul de strare civilă cu privire la recunoaşterea copilului său şi la faptul că certificatul de naştere eliberat anterior nu mai produce efecte juridice.
Încuviințarea purtării numelui de familie
Încuviinţarea purtării numelui de familie pentru cei născuţi în afara căsătoriei şi recunoscuţi ulterior se înscrie pe actul de naştere în baza declaraţiei scrise a ambilor părinţi, dată numai în faţa ofiţerului de stare civilă care are în păstrare actul de naştere.
Încuviinţarea purtării numelui de familie unei persoane născute în afara căsătoriei, care a împlinit vârsta de 14 ani, se face numai cu acordul scris al acesteia, dat odată cu părinţii în faţa ofiţerului de stare civilă care are în păstrare actul de naştere.
Pe marginea actului de naştere şi, după caz, pe cel de căsătorie şi de naştere al celuilalt soţ ori de naştere al copiilor minori, iar în cazul copiilor majori numai la cererea acestora, se înscriu menţiunile referitoare la încuviinţarea purtării numelui de familie.
Menţiunile privind încuviinţarea purtării numelui de familie de către părinte operează pe actele de naştere ale copiilor minori, iar în cazul copiilor majori numai la cererea acestora, doar dacă această schimbare priveşte numele de familie purtat la naşterea copilului de către părinte.

